Poetry
Chemarea Chemarilor (1998)
(The Call of the Calls)
Am sa te mangai cu mir de crini si trandafiri, am adunat in el tot parfumul dragostei...
Lasa-ma sa te-nfior cu racoarea mea, cum infioara adierea crengile de palmier, de parca ar fi soapte dupa cine stie ce lucru de demult...
De te-ai face polenul din flori, as chema vantul din nori, sa alerg prin valuri de galben si aur,
De ai fi nectar si roua in zori, pentru care tremura fluturii prin aer, toti zeii si-ar arunca ambrozia lor si te-ar culege pe tine...
Vreau sa-ti vad ochii, dar nu prea mult, caci ai putea sa ma arzi, o, tu, Soare orbitor!
Si de vei intinde mana catre mine, ca Dumnezeu catre Adam, atunci voi fi flacara ce nu se stinge, pe altarul dragostei, in mii de Capele Sixtine!
De voi dansa in palmele tale, iti voi scrie linia dragostei. Si tot eu iti voi ghici apoi, ca o tiganca cu ochii de foc!
Tu, de-mi vei striga numele, voi invia din morti si voi trece toate vamile pamantului si ale vazduhului, ca sa te intalnesc!